• Alimentatie,  Animale,  Calatorii,  Curiozitati,  Diverse,  Educatie,  Servicii,  Sfaturi,  Social,  Tendinte,  TIMP LIBER,  Uncategorized,  Viata

    Delta Dunarii, un loc rupt de lume

    Delta Dunarii este cea mai mare dintre deltele europene – daca nu se ia in considerare delta fluviului Volga – avand o suprafata de 3.446 km2. Aceasta  este una dintre atractiile turistice romanesti cele mai importante, doar anul trecut avand 88.021 de turisti, din care 56.722 au fost romani, iar 31.299 straini, in special din Uniunea Europeana. Dupa cum stiti, desi o portiune se afla si in Ucraina, majoritatea deltei se afla pe teritoriul tarii noastre. Incepand cu anul 1991, a intrat in patrimoniul mondial al UNESCO, fiind considerata rezervatie a biosferei si parc national in Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii.

    Si nu e de mirare – aici pot fi observate 10 specii de amfibieni si 11 de reptile, 44 de specii de mamifere, 91 de specii de moluste, 133 de specii de peste, 320 de specii de pasari, 1830 de specii de specii de flora si peste 2400 de specii de insecte, multe dintre toate aceste specii de animale si plante fiind considerate specii unice sau monumente ale naturii. Toate acestea reprezinta nu doar surse de hrana pentru celelalte specii si oamenii din zona, ci au si un important rol economic, fie ca vorbim despre pescuit, turism sau alte destinatii.

    Aceasta aduna in jur de 30 de tipuri de habitate, remarcandu-se faptul ca toate speciile vegetal-lacustre europene pot fi intalnite aici. Aici pot fi gasite lagune costiere, stepe, ape statatoare, balti, lacuri, grinduri etc. Din totalul intinderii, 78% este ocupat de flora, putand fi gasite aici specii tipice, ca stuful, papura, rogozul, salcia pitica, plopul, frasinul, sterajul brumariu, plopul tremurator, arinul, nufarul, hameiul etc. Binecunoscute sunt padurile Letea si Caraorman, Letea fiind cea mai veche rezervatie naturala din Romania, in timp ce in padurea Caraorman pot fi gasiti stejari cu varsta de 400 de ani.

    Delta cuprinde 133 de specii de peste, drept urmare, pescuit Delta Dunarii reprezinta o sintagma des intalnita pe Google. Dintre acestia, cei mai cunoscuti sunt stiuca, scrumbia, tiparul si somnul. De anul trecut a inceput repopularea lacului Razelm cu mii de cuiburi de icre de salau, estimandu-se ca peste trei ani se vor gasi 100 de tone de peste aici, salul fiind una dintre cele mai rentabile specii, dar si un peste cu carne alba, excelent.
    Sa nu uitam, insa, de pasari, aici putand fi admirati pelicanul, lebada, ciocintorsul, egreta, starcul, prundasul sau acvila; pelicanul este considerat simbolul Deltei Dunarii. Mamiferele numara specii ca nurca, hermina, vidra, iepurele, ariciul, popandaul, mistretul si sacalul auriu, in timp ce reptilele prezinta specii ca vipela, sarpele de alun, tritonul, soparla cenusie, broastele testoase de balta si de uscat etc.