Curiozitati,  Sarbatori romanesti

Traditii in Vinerea Mare

Ne apropiem de sfarsitul Saptamanii Mari, astazi aflandu-ne in una dintre cele mai importante zile din ea, aceasta fiind ziua in care se spune ca a patimit, a fost rastignit si a murit Iisus. De aceea, de ziua de azi sunt legate mai multe mituri si traditii. Pe cateva dintre ele, precum postul negru, interzicerea tunsului (sau depinzand de regiunea istorica, recomandarea acestuia, chiar) sau mersul la biserica pentru a trece pe sub masa vi le-am prezentat si ieri.

Insa, mai stiati ca se zice ca daca va ploua in aceasta zi sfanta, va fi un an bogat? Insa, daca nu ploua, va fi un an sarac, neroditor? Sper sa nu ploua si sa fie oricum bun tot anul.

Legat de activitatile casnice, in Vinerea Mare este interzis vopsitul sau incondeierea oualor. De asemenea, daca mananca cineva oua vopsite in aceasta zi se zice ca e un pacat foarte mare. De aceea ouale se vopsesc cu o zi inainte (pentru a nu ne face pofta) sau dupa, in Sambata Mare. In unele zone, acestea se vopsesc in Joia Mare dupa ce se intorc oamenii de la morminte.

In Vinerea Patimilor se faceti pasca. Potrivit traditiei, doar femeile batrane aveau voie sa coaca pasca pentru Paste, asa ca acestea se trezeau in zorii zilei, chiar inainte sa cante cocosul, trebuiau sa ia apa neinceputa de la  un izvor care nu se varsa intr-o fantana ori apa curgatoare, si cu aceasta incepeau sa plamadeasca aluatul (coca) pentru Pasca.

Mitul spune ca pasca pe care o faci in Vinerea Mare nu se va strica niciodata si ca e recomandat sa o tii in casa 40 de zile, pana de Ispas, in aceasta 40 zi fiecare dintre membrii familiei luand cate o bucatica din aceasta.

De asemenea, pasca se mai dadea si animalelor, in Vinerea Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *